diacríno

Xenisme

Într-un cadru lingvistic, xenismele sunt ortografieri străineşti pentru cuvinte deja româneşti. Fac referire aşadar la importuri recente sau mai vechi care se află pe buzele majorităţii locutorilor. Adesea figurează deja în dicţionare, cu scrieri adaptate. De multe ori însă, tipăritura, caracterizată printr-o viteză de reacţie mai mică, nu a avut încă oportunitatea de a le include.

Mouse în loc de maus, meeting în loc de miting, pull-over în loc de pulover, dispatcher în loc de dispecer sunt exemple din prima categorie. (În adevăr, există un dicţionar care conţine cuvîntul maus!) Am putea continua cu o sumedenie de exemple ipotetice, doar cu scopul de a accentua ridicolul xenismelor : route (rută), naïf / naïve (naiv), chauffeur (şofer), stecker (ştecher)… şi uite aşa epuizăm 50% din cuvintele limbii române!

Week-end pentru uichend, hypermarket pentru hipermarchet, online pentru onlain, chat pentru ceat etc. sunt xenisme din a doua catégorie. Dacă unii (foarte numeroşi, de altfel) opun résistence în a ortographia după norme româneşti aceste vocabule (vocables?), o fac ori dintr-un spirit de élitisme, ori pentru că nu acceptă faptul că acestea au intrat déjà în limbă. A scrie aşa cum se aude ar dénota ori lipsă de éducaţie, ori un act de polluare a graiului nostru. Ambele se réduc la teama de a nu cădea în ridicule. Văzînd însă résultat-ul, însăşi această appréhensiune de dovedeşte ridicule-ă!

A protege, a proteja şi conjugările fertile

Suntem cu toţii convinşi că, dacă ni se cere să folosim un verb românesc nemaiîntîlnit, ne descurcăm destul de bine în a-l flexa la diverse persoane şi timpuri. Vă dau verbul a degelifica, spre exemplu. O să îmi spuneţi imediat eu degelific, tu degelifici… ei degelificaseră… degelificat. Există totuşi verbe pe care nu le simţim, datorită unei uşoare lipse de exerciţiu. Şi care, colac peste pupăză, sunt mai justificate în propria existenţă decît alte verbe, sinonime şi de origine comună. A protege, de pildă, nu înseamnă altceva decît a proteja şi se conjugă ca orice alt verb cu sonoritate similară: înţeleg, înţelegi - proteg, protegi… au înţeles - au protes… înţeleseşi - proteseşi Cum s-a fofilat acest verb în limba română şi de ce a fost, în cele din urmă, uzurpat de forma a proteja? Iată cîteva clarificări:

[Memento] Verbul românesc se poate categorisi după conjugare, aceasta fiind situaţia tuturor limbilor romanice. Conjugarea I reuneşte verbele ale căror infinitive se termină în -a curat: a cînta, a mînca, a bloga; conjugarea a doua - verbele în -ea: a vedea, a plăcea; conjugarea a treia - verbele în -e: a face, a zice, a trimite; în fine, conjugarea a patra conţine verbele în -i, -î: a împărţi, a clicui, a coborî.

Ca şi în celelalte limbi neolatine, unele conjugări sunt mai productive decît altele, în sensul că formarea de noi verbe se face cu predilecţie în cadrul anumitor conjugări. Româna are şansa de a avea două grupe fertile: conjugările I şi IV (exemple: a alcooliza, sedimenta, bloga, clicui, pingui, blogări) şi aceasta datorită unor sufixe productive: -iza, -ifica, -a, -ui, -i. Cît despre celelalte două conjugări, ele nu par a se mai îmbogăţi. Astfel, conjugarea a III-a rămîne la un număr restrîns de verbe, majoritatea foarte vechi.

Intrînd în dedesubturi, trebuie menţionat că succesul conjugărilor I şi IV se bazează şi pe o lungă tradiţie a importurilor verbale. Verbele în -i sunt adesea preluate din slavonă, după un tipar foarte clar (de exemplu: sl. sŭmĕriti > smerit ca participiu > a se smeri ca infinitiv). Multe verbe în -a (de conjugarea I) vin din franceză, din verbe de grupa I (e.g. fr. décoller > a decola). Tiparele acestor conjugări, percepute ca simple, s-au dovedit poartă de intrare în limbă a multor verbe noi. Putem reţine deci argumentul tradiţie-simplitate.

Alte limbi însă s-au ghidat după alte instanţe ale simplităţii. Franceza deţine o singură conjugare fertilă - grupa I - bazată acum exclusiv pe simplitate: grupa I nu prezintă iregularităţi. Terminaţia acestei grupe nu mai e de mult -ar, ci -er. Aşa se face că, în franceza medievală, registrul savant se alimenta cu verbe noi direct din latină astfel: protegere > protéger, negligere > négliger, erigere > ériger (trecere de la conjugarea III la conjugarea I, prin urmare e vorba de tandemul variaţie fonetică - simplitate)…

Şi iată că în sec.XIX, protéger ajunge şi în limba română, sub forma a proteja. În paralel, este introdus cu forma a protege, la conjugarea sa de drept, a treia. Îl regăsiţi în toată splendoarea sa în scrierile lui B.P.Hasdeu, alături de verbe ca a neglige, a erige. Continuarea o cunoaştem - doar una din forme a supravieţuit viguros.

Înţelegeţi acum de ce multe verbe nu se mai aparţin conjugării originare? Drept consecinţă, aceste verbe nu se mai conjugă la fel ca în italiană sau spaniolă, ceea ce ne frapează cînd mergem la muncă în ţări mediteraneene şi constatăm că nu nimerim unele forme verbale. Da, aşa s-a întîmplat şi cu a exista, care nu vine direct din latinescul de conj.III existere (essistere în italiană), ci din fanţuzescul savant de grupa I exister.

Din fericire, multe importuri paşoptiste s-au făcut cu respectarea conjugării iniţiale, prin asemuiri cu forme vechi: a trimite > a emite, remite, admite, comite, omite, permite, promite, transmite, demite, submite; a duce > a conduce, introduce, deduce, reduce, produce, traduce, seduce, abduce. Aviz uilizatorilor de SVN şi Perforce: a nu se spune submitat, comitat, ci submis, comis…

Finanţele - o industrie!

Discutînd cu prieteni din România despre oportunitatea de a intra în nucleul dur al finanţelor, adică de a trece de pe partea funcţională (infrastructură) pe cea operaţională, am constatat că percepţia celor de acasă vizavi de acest domeniu este una anacronică, total decalată de realitatea prezentă. Printr-o apăsătoare lipsă de vizibilitate, finanţele sunt percepute de români inteligenţi ca extrem de sastisitoare, deoarece ar fi vorba mereu de aceleaşi cifre umblate de ici-colo: “eu după 10 tranzacţii m-aş plictisi“.

Pe de altă parte, o prietenă de la Hong Kong care lucrează pentru o mare bancă de investiţii îmi povesteşte că zi de zi concepe noi produse financiare, le face preţul şi apoi le prezintă tranzacţionerilor. Inovaţie continuă!

“Finanţele sunt acum o industrie!” perorează un şef de cabinet de consultanţă care a avut amabilitatea să ma invite la un interviu. Şi ce mai industrie! Una care reuneşte cele mai mari pieţe din lume. Ce s-o fi tranzacţionînd încontinuu pe aceste pieţe? Dolari şi acţiuni? Doar la bază! Restul îl reprezintă toate aceste instrumente exotice care au pululat în ultimul deceniu. Iată cum grupuri bancare mari precum Société Générale, vedeta ultimelor zile, sau Goldman Sachs, cîştigător net în criza derivatelor de credite ipotecare, îşi realizau/realizează ½ din profit!

Finanţele nu înseamnă repetitivitate! Înseamnă instrumente financiare din cele mai diverse + gestiunea riscurilor pe care intrinsec le poartă. Ajungîndu-se pînă la produse total decorelate de realitatea economică (de subiacent), finanţele se detaşează net de ceea ce erau cîndva. Finanţele au devenit o complexă industrie!

Despre stele

Da, vă voi spune poate cîte-n lună şi în stele, totul pentru a conchide cu o lămurire etimologică asupra unui singular pe cale de dispariţie, prezentat în bileţelul anterior. Desigur, parcurgerea acestui ultim post nu este obligatorie.

Totul porneşte de la latinescul stella, un cuvînt mai vechi decît tot ce se ştie în momentul de faţă. Stella s-a menţinut neschimbat în italiană, a devenit stea în română şi, oarecum similar, estrella în spaniolă. Tocmai această similitudine mi-a atras atenţia; dar ce m-a frapat mai mult este sunetul parazit de după st. E-ul spaniolesc iniţial reprezintă un fenomen cunoscut, fiind acelaşi e din España; r-ul însă nu se supune vreunui fenomen de evoluţie fonetică propriu acestui spaţiu. Explicaţia mi-a parvenit trecînd în cu totul altă regiune, cea elenă: din greacă am moştenit cu toţii particula astro, cu aceeaşi semnificaţie de stea. Ajuns în acest punct, nu pot decît să presupun existenţa unui strămoş indo-european, de felul str, care avea sensul de stea. Astfel, estrella n-ar putea fi decît un aliaj dintre latinescul stella şi un substrat indo-european local, din care se pare că r-ul nu dispăruse.

De altfel, ipoteza unei origini indo-europene comune se confirmă în cu totul alt colţ al Europei, prin englezescul star. Continuînd exerciţiul de arheologie, aflu că str este tocmai cuvîntul sanscrit care desemna stea.

Dar să revenim… stea şi (e)strella se aseamănă foarte mult datorită transformării sunetului l. În spaniolă, ll se citeşte ca un l înmuiat şi se apropie de vocala i. Să însemne aceasta că limba română a cunoscut, de-a lungul veacurilor, un fenomen similar, dar care a mers pînă la capăt? Foarte posibil; doar că această transformare s-a limitat mai mult la -ella. În această categorie au intrat:
- sella (lat.) > sea > şea > şa (cu pluralele şele/şale, şei)
- margella (lat.) > mărgea
- o serie de pronume: ea - ele, cea - cele, acea - acele
- diminutivele feminine în -ella: purcea - purcele, rămurea - rămurele etc. De remarcat că forma de plural nu a pierdut l-ul! Şi iată că am ajuns şi unde ne propusesem, adică taman la floricică/floricea - floricele.

(Interesantă e şi evoluţia masculinelor acestor diminutive: purcel - purcei, viţel - viţei, doctorel - doctorei etc. Aici descoperim ca înmuierea l-ului s-a produs şi în grupul -elli, probabil odată cu alipirea generală a i-ului final de silaba precedentă.)

În cele din urmă, cupletul -ea / -ele s-a dovedit foarte fertil şi aceasta în ambele sensuri:
- în formarea pluralului substantivelor terminate în -ea: boccea - boccele, şosea - şosele, manea - manele…
- în remodelarea unor singulare: bretea, flanea, rondea din bretelă - bretele, flanelă - flanele, rondelă - rondele.

Viorică, viorele

Toţi suntem obişnuiţi cu cuplete de acest gen: viorică - viorele, floricică - floricele, rîndunică - rîndunele, surcică - surcele. Atît de obişniţi, încît fără ezitare răspundem că pluralul de la floricică este floricele şi viceversa - singularul de la floricele ar fi floricică.

Intuiţi deja în ce direcţie bat… În adevăr, formele de plural nu sunt exact cele care ne vin pe limbă; veţi fi de acord că lucrurile stau astfel:
viorică - viorici, floricică - floricici (sic!), rîndunică - rîndunici ş.a.m.d.
Luînd-o în sens invers, care ar fi singularul de drept al unor forme precum viorele, floricele, rîndunele? Soluţia:
viorea - viorele, floricea - floricele, rîndunea - rîndunele.

Este aşadar vorba de o contaminare reciprocă a două tipuri de diminutive formate cu sufixe diferite: -ică, -ea; cauza reasocierii o reprezintă sonorităţile divergente ale pluralului lor, deoarece -ici are un uşor iz de masculin, iar -ele e extrem de diferit de -ea (introduce o silaba suplimentară). În consecinţă, singularul în -ică s-a recombinat cu pluralul în -ele.

Dar de unde distanţa fonetică atît de mare dintre -ea şi -ele? Explicaţia, de natură etimologică, o voi prezenta în articolul următor.

I’ve got a Midland accent

I’ve just found this little quiz on the type of American accent one has and now I’m feeling amused to be told that I speak General American (the most neutral American accent):

Déjà un an

Aujourd’hui, c’est une date anniversaire. Il y a exactement un an, je suis arrivé à Roissy - Charles de Gaulle, en provenance de Californie. Ça fait donc déjà un an que j’ai quitté les États-Unis!

What Happens to Spammers: Capital One Sinking

It is surely not a pleasant situation for those who are losing their jobs, but personally I liked this one: Capital One seriously hit by the subprime scandal, with almost 2000 jobs cut.

Why am I happy? Because while in California, they used to spam me very aggressively: letter after letter asking me to subscribe for their credit cards. Almost day by day, our secretary came to my desk with new mail from Capital One. I never subscribed (interest rates were up to 18%) and they kept on spamming; hence, letters were constantly going to trash. Nowadays, their jobs follow the same direction.

JM Messier, the Universal Studios ex CEO, is not a Polytechnique graduate anymore

If you remember the Internet bubble, there is a chance you heard the story of Vivendi Universal and its CEO. VU appeared in 2000 when the French company Vivendi, led by Jean-Marie Messier, acquired Universal Studios. After a 2-year flamboyant expansion, in which the ambitious Messier spent on acquisitions over 60 billion $ (that is as much as Romania’s GDP) of the VU’s stock holders, the VU titles dropped at $11, their maximum having been at over $150!

Why am I telling this story now? For I’ve just seen a documentary about Messier on the French-German TV channel Arte; in this production, our legendary CEO was presented not as a Polytechnique alumnus, but simply as an ENA graduate. The French public opinion knows he was first a Polytechnicien and this fact is the most well-known. But now isn’t it more simple to forget that and to present him as an ENA graduate, as the majority of the French politicians?

That does protect the image of still the most prestigious French grande école. On the other hand, the fact that even a European television censured this info just shows me how powerful this school is.

Why don’t you understand American?

A friend of mine told me the Americans he’d met didn’t speak an understandable American English. He claims that it’s not the same clear American language he knows from Friends or Hollywood movies. This complain seems to be shared with many other non native English speakers. Is that substantially true? What can the cause be?

First of all, I would like to say many accents are present in the American movies. The old ones have often Eastern American accents; Friends must have NY twists… Southern accents, even if present, never fool foreigners and are always perceived as accents. Otherwise, I wonder if non native speakers do know what the General American accent is. By that I mean: in what measure do foreigners distinguish the General American from other American accents?

The easy hypothesis is foreigners, especially Europeans (used to the RP - the standard British pronunciation), perceive Eastern American accents (some of NY, the archaic Bostonian, generally those form New England) as understandable, clear American. [I could explain differences between the GA and the RP, but I don't have an exhaustive knowledge on diffs between the GA and other American accents.] But it cannot be only that…

A more responsible factor must be the weight that formal language has is movies and in daily life respectively. On one hand, movies have everything, hence formal and informal mix together. On the other hand, daily life communication is obviously informal. The American tourists speak, of course, a loosened American. If you understand which are the watermarks of informal American, you shouldn’t have further comprehension problems.

I will point to some main characteristics:

• linking words is quite frequent
  • tapped t [t̪ - a specific American sound, produced by tapping the alveolar ridge*] is omnipresent in linking. Examples:
    • it is >> iddiz = ɪt̪ ‘ɪz;
    • what a relief >> waTeriLEAF = ‘wət̪ə rɪ’li:f ;
    • how does it happen = ‘haʊ t̪ə zɪt ‘hæpn;
    • get a life >> gedda life =’gɛt̪ə ‘laif.
  • some consonants change if involved in linking:
    • did you >> didge you;
    • let you >> letch you;
    • bless you >> blesh you;
    • get a life >> gedda life.
  • other consonants disappear in linking:
    • kind of true >> kinda true;
    • can’t say = ‘kænt̪ ’seɪ - due to tapping, t almost disappears; therefore, foreigners never understand the negation, so they get exactly the opposite. Symetrically, Americans might understand can’t when a foreigner says can;
    • I sent it >> I sennit.
• other occurences of tapped t:
  • as already mentioned, it appears after some consonants and it’s very weak: can’t say = ‘kænt̪ ’seɪ ; international = int̪ɚ’næʃnəl ; twenty = ‘twɛnt̪i: ; software = ’sɑ:ft̪ wɚ ;
  • sometimes tapped t occurs in final (not linking) position: side and sight might have the same final consonant. In this case, vowel length matters and intonation becomes very important in disambiguation.
• contracted forms are frequent. That means pronouns and auxiliary verbs are shortened, h is very often dropped: Where has he lived in Asia ['wɛ rə zi: 'lɪv dɪ ,neɪ ʒə]?

* The tapped t is that American sound which makes you ['meɪk ʃju:] think at Adam instead of autumn ['ɑ:t̪əm]; it creates confusion between atom [’æt̪̪əm] and Adam ['æt̪̪əm]; it doesn’t let you know when somebody is having a heart attack ['hɑr t̪̪ə tæk] (hard attack is so close - just a longer ɑ); it presents comedies in famous newspapers…